Luna plină..

 Luna plină. Atât de superbă. Superbă - e puţin spus. E mirifică. E pur şi simplu fără cuvinte.
 
 Cândva, stăteau amândoi sub clar de luna plină. Un cadru perfect. Priveau stelele căzătoare. Îşi puneau aceleaşi dorinţe. Ştiau că se vor împlini. Pentru că erau amândoi. Şi asta era tot ce conta. Dar, asta a fost.. cândva. Acel "cândva" s-a îndepărtat de mult. Acum doar luna îi priveşte, îi priveşte.. dar.. ea nu îi mai poate încadra de mult în aceeaşi ramă. Ea era singura ce le ştia secretul. Ea este tot ceea ce îi mai leagă. Chiar dacă ei au dat uitării de mult acest lucru...
                               
     ...Ea va sta acolo, undeva, întotdeauna, privindu-i cât de schimbaţi sunt!