Ningea cu flori de iasomii, şi încă mai eram copii
 Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
 Şi-am tot căzut din vis în vis până la marele abis
 Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
 Şi-n clipa ceea se năştea din jocul nostru prima stea
 Înlănţuindu-ne cu dor până departe
 Copii uitaţi de capul lor, cât de frumos pluteam în zbor
 Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
 
 Fostele iubiri...simple amintiri,
 Strânse într-un album mă-nsoţesc şi-acum prin lume
 Dar pustiu ar fi...dacă într-o zi
 Fără iubire, lângă tine m-aşi trezi.
 
 Nici nu mai ştiu pe unde eşti, cum te-ai numit, cum te numeşti
 Şi pentru cine mai suspini în aşteptare.
 Sunt pline vieţile de spini şi-ai scăpătat printre lumini
 Deşi pe nimeni n-am iubit aşa de tare.
 Au fost odată două stări care-nălţau din joacă scări
 Să dea o fugă peste zări până la soare
 Copii frumoşi îndrăgostiţi, păreau pe veci înlănţuiţi
 Fără să credem că iubirea nu ne vrea.