joi, 21 aprilie 2011

Generaţia '94.

 Noi cei ce am crescut cu Tom şi Jerry, fetiţele Powerpuff şi Prinţesa Sisi. Care ne jucam "Ţară, ţară, vrem ostaşi", "Şotron", " De-a v-aţi ascunselea", "Sticluţa", "Adevăr sau provocare". Cei care săream coarda până ne săreau capacele. Cei care aruncam găleţi cu apa de la etaj în capul trecătorilor de pe stradă. Cei care am crescut cu suc de la TEC şi gumă cu tatuaj. Cei care se bucurau când apărea un prieten nou şi îi lăsa pe ceilalţi deoparte. Cei care se mândreau când primeau o jucărie nouă. Cei care umpleau suprafaţa blocului cu cornete. Cei care adorau să se dea bară-n bară pe leagăn. Cei care îşi făceau veacu' pe bară in faţa blocului, ronţăind seminţe de dimineaţa până seara. Cei care am învăţat să mergem pe două roţi pe holul etajului. Cei care cădeam, ne juleam genunchii, ne ridicam şi plecam mai departe.Cei care ne înroşeam la un compliment făcut de un amic de sex opus. Cei care îşi ţineau părinţii într-un continuu stres când dispăreau după Centrală. Cei care mergeau cu colindu' în tot cartieru' ca după să cumpere petarde şi să le arunce la uşile vecinilor. Da, noi! Poţi crede?! Noi, cei care am copilărit împreună, cei care am împărtăşit nenumărate momente neimportante pentru adulţi. Noi, care am crescut sub ochii lor, dar în felul nostru. Noi, cei care mergeam la Biserică şi stăteam sub "fusta" preotului, trăgându-l de şireturi.  Noi, cei care ne holbam când venea unu' mai mare care stătea cu mâinile-n buzunar. Noi, cei care acum am crescut. Cei care ne zărim pe stradă ori în autobuz, ni se întâlnesc privirile, dar ne ocolim. Cei care acum suntem emo, cocalari, hip-hoperi sau rockeri! Fiecare dintre noi a uitat de unde a plecat. Dar undeva înăuntrul nostru e îngropată adânc amintirea acelui cuvânt numit "copilărie".

5 comentarii:

  1. imi placeeee!!!
    adevaru e ca mie mi.a fost intotdeauna frica sa ma dau bara.n bara:)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ramas cu gura cascata:|
    Ce frumos ai spus.

    RăspundețiȘtergere
  3. f calumea, mi-e dor sa ma impusc cu cornete...si in general sa ies afara, pt noi, pedeapsa capitala pe care o puteam primi de la parinti era sa nu iesim afara

    RăspundețiȘtergere